Imprimare Email

Apariţia Rm.Sărat ca localitate se pierde în negura timpului. Deşi este consemnată în documente abia în secolul XV, aşezarea este mult mai veche. Ca vatră de locuire umană ea există din vremuri preistorice din moment ce în localităţi din imediata apropiere au fost identificate elemente ale unor culturi materiale din diferite epoci.

         În ceea ce priveşte întemeierea localităţii, istoricul C.C. Giurescu afirmă că multe târguri preced formarea statului feudal al Ţării Româneşti. Cea mai veche menţiune documentară despre Rm.Sărat descoperită până acum datează însă din 8 septembrie 1439. Este vorba despre un privilegiu comercial acordat de domnitorul muntean Vlad Dracul negustorilor poloni, ruşi şi moldoveni, în care se precizează că “liovenii plătesc prima vamă la Rm.Sărat, doi florini ungureşti de căruţă încărcată, apoi dau şi celelalte vămi”.